Poemul [Pentru Anna Reiner]

Surioarei mele! ["Toate trec in lumea asta, doamna!Numai tramvaiul nu mai trece"]

Poemul se preocupa intai de tine
de cat de mult doare
de suferinta
de rima ta.

Poemul e intai si intai preocupat de inimile facute acordeon
de sufletele care cladesc si umplu cimpoaie intregi;
caramizi micute de cate 21 de grame

Poemul plange odata cu tine
si-ti spune ca fara lipsa nu rimeaza nimic niciodata.
Poemul stie ca vei zambi din nou
si promite ca va zambi cu tine

Dar inainte de toate poemul stie
ca esti o fiinta frumoasa in interior
o fiinta superba in exterior
si stii sa recunosti frumusetea literara
a iubirii neimpartasite

Ea zice:

în loc de mulţumesc

[de când mi-am fracturat pupila, locuiesc în camera obscură. developarea s-a amânat]

un cap mâncat de metastaze
anul trecut vomita fraze
acum s-a micşorat, se pare
vomită resturi de-ntrebare
a amorţit, s-a spart, a plâns
s-a scurs pe trup, gâtul şi-a uns
fiindc-a urlat prea multe drame
i-au mai rămas doar două grame
în câte să le-mpart-acuma?
în douăzeci sau zece? una?
şi înainte să-şi dea seama
le-a dat şi a rămas doar ciuma
e-acum ca zaţul din ibric
între măsele tot mai mic
dezgustul, boala şi cu teama
dintr-o lămâie beau doar zeama
miroase rău a melodrame
s-au dus şi ultimele grame
şi-ncet şi lent, plictisitor
capul mâncat de metastaze
odată croitor de fraze
se-neacă-n bule de sifon