Cantecul ei

mai murmuram si eu fara sa stiu
oprit in vreun colt de fantezie minimala
un cantec fara linie muzicala
si fara versuri. ca argintul viu
o suta de'ntelesuri
o scrisoare goala


incet ma dizolvam de la picioare
in spire unduind spre rasarit
asa de'ncet ca n'am simtit
nici frica nici placere nici teroare
doar m'am topit
si'am fost un cantec unduit
fara cuvinte sau note muzicale
fericit

Măscăriciul

Și de’auzi, auzi ecouri vagi de rime de efect

La ritmul tau perfect, e doar un clown abject

Râsu’i e apostrof sau paranteză dreaptă.

Râsu’i e’un singur vers punctat de punct in capăt.

Râsu’i e searbăd.

Râsul mânjit de o spoială iritantă

E tot ce capăt.

Chiar el e: Măscăriciul.

Joc de lentile și vopsele peste lume

Joc de insulte înșirate cu mărgele

Pe sub glume

O broderie în care’ncleiază viciul:

Tapițerie colorată dur și abraziv

Pentru decoruri: Negativ.

Portable office app.
Setari direct in folderul de pe flash
info in pdf cu ce nu stiai:

Guvernul ascunde schelete in supermodele
diacriticele sunt redundante
diametrul conului de umbra lasat de soarele negru creste proportional cu viteza cresterii cozilor de soparla

Roşcat aprins

Eu fumez iarba fiarelor.

Oxidarea inteligenţei e numai şi numai

Rugina rozând lanţurile conştiinţei.

În fapt, mizeria tălpilor mele

arde preşul de cer pe care le şterg.

Şi nu am nevoie să fiu

Măcar coerent.

Măcar enigmatic, măcar translucid

sau

Măcar nevoit să îmi dau pe faţă

Caracteristica de a fi:

un pic enigmatic

un pic translucid,

Ca să roadem împreună coada necesităţii poetice.

Treisuteşaizeci

largheţea craniului meu,

a vederii mele mai clare, mai adânci,

surprinzătoarea perspectivă a minţii închise

cu două dimensiuni în craniul de cristal,

toată largheţea asta e o insultă

la adresa semnului grafic.

clipa când mă rugam pentru ea

a trecut de prea mult timp.

atunci ploua întunecat cu clişee,

cu poze,

cu pasteluri,

acum e doar grafit şi sticlă;

sticlă si grafit şi...

cred, câte-un portret de beton.

atât de greu poate cântari acest glob,

acest recipient de minţi prea-luminate,

că în reflexia sa, în el,

lumina se-ncovoaie,

se adună, se-ncolaceşte,

se condensează

si rămâne doar materie.

treisuteşaizeci de grade are

conştiinţa mea cu ochi închişi.

şi tot ce e volum se descompune spectral.

legământul

lăsat din pleoape obositul, cruntul, greu cuvânt

cu unghii de hârtie îmi cerne cugetarea,

işi pâlpâie-n perete, pictat, crucificarea

şi-n lemnul de beton stă scrisul de pământ.

lăsat, se-ntinde, şi în puţinul rol de rând,

spinarea-şi încovoaie, a ostenit uitarea.

iar tumultul de goluri care oprea vâltoarea

se pare că e nul-ul care aţine marea.

iar vocile se-opresc la înca un cuvânt.

neodihnita taină ce-mi sfaşie trezia

cu palmele-i de piatra, când sub timpan aud

vorbele seci, de viaţa parcă-ascunsă surd

sub mintea unui jude, să nască nebunia.

m-a cotropit lucidul, i-am recompus tăria

în dulci coordonate de nou sistem absurd

când am răzbit în recele cavou de pe sub prund

unde scriam catrene, ca morţii să le-ascult.

şi-am pus pe epitaf, în puncte, reveria.

Nelamuriri

miere si rasete
si oameni care se cunosc
si lapte care nu poate fi baut ca nu e niciun rau de apa
de aia.

Ce bine ca stim sa citim...suntem cititi
poeti ne-adaptati, nelamuriti
ne-lipstiti
ne lipsiti
ne faceti sa va intrebam de ce risipiti
vorbe si zeama de scandal printre dinti...

fir-ati ai naibii de-adormiti!!!