Treisuteşaizeci

largheţea craniului meu,

a vederii mele mai clare, mai adânci,

surprinzătoarea perspectivă a minţii închise

cu două dimensiuni în craniul de cristal,

toată largheţea asta e o insultă

la adresa semnului grafic.

clipa când mă rugam pentru ea

a trecut de prea mult timp.

atunci ploua întunecat cu clişee,

cu poze,

cu pasteluri,

acum e doar grafit şi sticlă;

sticlă si grafit şi...

cred, câte-un portret de beton.

atât de greu poate cântari acest glob,

acest recipient de minţi prea-luminate,

că în reflexia sa, în el,

lumina se-ncovoaie,

se adună, se-ncolaceşte,

se condensează

si rămâne doar materie.

treisuteşaizeci de grade are

conştiinţa mea cu ochi închişi.

şi tot ce e volum se descompune spectral.