La oha prin cismigiu

1
Copacul meu, in cismigiu
e undeva la mijloc, mai catre dreapta
cum treci podul de nuc, dinspre kogalniceanu
spre universitate, mergand vreo 10 metri spre coloane
pe partea dreapta, mic si si rasucit, ca un pantof nedorit
sau ca o rima inoportuna, urat chiar si inflorit,
e copacul meu, mic, sub frasinii inalti.
Si e legitima 'ntrebarea,
chiar daca suna prost:
"De
ce
sa
vrei
un
pom
atat
de
mic,
urat
si
noduros?"

Copacul meu m-a vazut pe banca sarutand o fata anume pentru prima oara
copacul meu m-a vazut zambind pe volumul de kafka, intins pe iarba
tot el m-a vazut privind valurile de lumina prin frunze
pe marginea lacului, vorbind poezie 'nd shit

sau

copacul meu e singurul lucru pe care l-am vazut de fiecare data cand am fost acolo
cand m-am despartit de iubita iubitelor pulii tot acolo am stat
cand am facut vreun lucru urat, am mers sa il vad ca sa m-asigur ca si fiintele urate infloresc
dar tot urate sunt.
"Ce faci tu se cheama rationalizare! Cu atatia studenti prin jur,
psihologia copleseste natura binevoitoare, nu?
si tu degeaba 'njuri! Oamenii's rai pentru ca au picioare
Si minte cat sa faca exact ceea ce faci si tu:
sa invinovateasca tot ce respira aerul sarac
in oxigen"
Si i'am raspuns: "bah coaie, tu esti numai un copac,
gen!"

2

acolo pe coloanele de piatra
am stat odata, ascultand cu anna reiner
un saxofon ragusit si o trompeta ciudata
un cantec ruginit, ca o muscheta lasata la vatra
ca un cer la apus sau un calendar incrustat in fier.

Pe balustrade, la coloane, statea muzica la uscat
pe sub arcadele de lant si zidurile casei
atarnau notele ciudat
ca hainele lor luate de vant
si mie
nu mi-a trecut prin cap decat sa spun
"Pai, asta da epifanie!"

3

10 lucruri idoate pe la cascada:
unu e raul care iese de prin tevi
doua sunt capetele sale si unul e'n copacul de beton
trei dopuri albastre plutind in bazin; trei pete de cer de plastic
patru pet-uri, probabil al patrulea nu merge in cer
cinci spliff-uri pe care nu le'am rulat eu
cinci-sase cazaturi; una din cauza taraturii
Sapte Soapte pe player, beat mort, ploaie infernala
opt flori smulse de betivul cu sticla de vin pe jumatate bauta: ce drama contemporana traia el?!
noua dimineata, cu buzunarele umflate de la paharele furate de prin club
zece pasi mai incolo, a saptea cazatura.

N-o sa se termine niciodata, nu?
Dar tu esti copac, n-ai sarutat nicio fata,
ce stii tu?

Google-Ghost

Random search pentru "note mari":
rezultat: fonturi imense cu margini ascutite.

nu se simte, domne, nu se simte
creierul greu ca'n seara cand
vedeam luna cazand c-o margine peste pamant
ca un bec ars sau ca o muchie de dinte.

lumea e o gluma proasta fara soare,
un fruct de carton poros
mustind de sucuri de canalizare
si viermi mecanici cu pofta de ros.

Prefer sa merg pe jos, e-o cautare
intr-un simulator de internet cu buffer-ul prost:
port chiar si noaptea ochelari de soare
si-s transparent. De aia mi se spune Google-Ghost

Bianca, poezia e doar o chestiune de transcriere

Muzică mecanică

Mereu începe cu un rictus disperat pe gură.
Zâmbeşte atingand arcuşul încordat
Mângaie corzile n’surdină, îţi zâmbeşte ‘a mimă
Şi ‘ncepe lung şi dulce ca o melodie de tortură:

Febră de var, statuie de cretă,
Note de pastel prăfos şi tuş baltind prin partituri.
Contururi reale? O animaţie defectă:
Cu graţie, degetele palide şi vineţii trosnesc la’ncheieturi.

Fotoliul, odată aurit pe braţe, odată glorios,
Arată pentr-o clipă ca un cadran solar:
Când umbra stă în loc, privind în jos
Vezi notele cum scriu sub tine un cântec radiar.
………………………………………………………….

Noi vindem condeie aici, nimic altceva.
Avem şi cerneală în magazin, dar nu o vindem. Cred
că de asta
avem aşa de multă.
Ca sa poţi incerca scrisul înainte de a cumpăra
O, da! Avem toată cerneala pe care o poţi dori:

“Avem cerneală romantică, ruginie,
care lasă pete roşii de vin pe hârtie,
avem cerneală nostalgică, cerneală care nu scrie
pentru vreo păcăleală. Cerneală pentru curaj,
cerneală pentru fobie, cerneală pentru dresaj,
cerneală pentru poezie.”

Publicitate: Flaşnetarul nostru are cea mai muzicală cutie
Şi nu trebuie să ştie decât cum să fie consecvent.

Dar noi vindem condeie, cel mai frecvent,
din pene de gâscă. Vindem condeie cenuşii
cu pete albicioase, cotoare groase şi
peniţe de argint, ascuţite şi fără vreun ornament.
…………………………………………………….
Deci vino în această seară
să-l auzi pe flaşnetar cum îşi compune muzica mecanică
[ornamentală, minimală, me(si)(c)an(t)ică]
din arcuşu-i ca o pană ce musteşte de cerneală muzicală!

Vino s-auzi o simfonie pentru flaşnetă şi vioară!

Vreme Trece[sau cat de mult ploua peste rege chiar si in zilele saptamanii]

Potopul veni cum se asteptau toti
mai putin nebunul.
O tabla intraga de sah incremenise in parc sub stropi cu un singur pion miscat
ca niste pictograme picate cu ceara:
bizar sigiliu peste complexe hieroglife

sambata era mereu potop
duminica era mereu potop
stiau cu totii ca va veni ziua cand lumea va fi curatata si in zilele saptamanii.

dar cum sa stea pe loc o tabla intreaga?
(cand sahul se joaca fara sahisti cel mai bine)

a fost o noapte intreaga de tunete si strafulgerari in ziua aceea
copiii stateau ascunsi dupa jaluzele in timp ce
pe masa de sah se intindeau scheme
de negru-alb si numere si litere si umbre
intersectate ca la jocul de GO, mult dincolo de marginea tablei
Un joc impulsiv cu rabufniri si surprize.

intr-o clipa Hotelul trecea peste mii de alte piese.

***
La miezul noptii, sub cerul de vitraliu
,sub luna ca o aspirina,
piesele erau neclintite
in afara de pionul alb mutat in avans:
sa vezi, al naibii, era pe alta masa!

Complexul derivatiei

Cum sa cum? Dar, cum sa nu?
Cumva compunem comparatii despre
cum sa punem compilatii peste
sabloane si combinatii si este
mai spre inspre, mai spre cum

in engleza. iar "acum"
nu e doar prezentul treaz
e si caracterizarea lui
pe obraz, peste obraz,
cand cadranul de la ceas
e-un colaj in varf de cui
calit, parca si clatit
prin cianura si garbit
lasat prada focului.

Noi scuipam afara tot
Si ne stergem peste bot
Salivand de satisfactie
Din complexa derivatie
[Din complexul derivatiei].

Imersiuni superficiale

Am văzut genii ducând la tâmplă pumnii ca nişte snopi mărunţi de gheare
Uitându’i acolo, înfipţi în scalp, fărâmiţând bobiţe uscate de sânge
Scuipând versuri ca şuvoaiele de termite, până când casa
Le atârna uscată de piele, ca o coajă subţirică de carton.
Ni’i silă de stat în casă, înecaţi în fum şi silă de aerul curat,
Ne face rău tutunul prost, amestecat cu iarbă bună,
Ne face rău muzica psihedelică, făcută să reverbereze la fel
Din cupole de palate sau tavane de apartament semidecomandat,
Ne face rău dar stăm până ne face răi, ca nişte animale encodate prost
Cu grafică iluzorie şi concept hybrid, dintr’un joc online fără scop.
Mie îmi creşte vag un ochi în faldurile unui perete care nu e parte din mine
Dar când încerc să scriu asta tot eu mă uit la ochiul care se afundă ‘n cute
Ca ‘ntr’un aşternut metalic deranjat de cine ştie ce statuie de bronz
Care a dormit acolo la un moment-dat, cu spatele’i lucios întors la uşă:
Gândul la ea mă face iar să vreau să ‘ncep să delirez…
Of, refren obositor, începi să mă enervezi.
Hainele ‘s toate îmbâcsite, aleg una mai călduroasă şi ies dintre coji
Trântind uşile de la bloc, speriind câinii buboşi din faţa scării, care se’mprăştie
Din faţa mea ca nişte păsări legate de picioare, privind c’un ochi înapoi:
La mine care privesc spre cer; se coace de’o furtună şi mi’e frig
Si player-ul lălăie că the road is long and the road is hard/and many fall by the side.
Mă frapează lipsa de asemănare cu realitatea, ca în reflexia mea
Din vitrina de termopan, unde par un tânăr îngrijit care a uitat să îşi cumpere pâine aseară.
În reflexia mea parchează un logan de poliţie care mă ‘ntreabă dacă mă poate ajuta cu ceva:
Mă ‘ntorc la realitate şi le cer “un pateu ş’un iaurt cu cireşe” iar ei îmi cer un buletin
Le zic că n’am şi c’am ieşit să îmi iau pâine şi mă lasă ‘n pace
Începe să plouă şi mă gândesc că realitatea e plictisitoare ca’n mintea mea
Şi’n mintea mea se face ordine, cât ai număra până la trei
And the rain pissed down upon me/and washed me all away
Of, Cassandră blestemată, de asta ţi’am dat eu play?
Refren, refren, răspunde’mi, ce pula mea mai vrei?
Şi intru’n casă plictisit, nu ştiu de ce am mai ieşit
Acum mi’e silă de podea, vomit când mă intind pe ea
Şi ea rimează’n mintea mea ca nişte uşi de lemn batante,
Rimează gândurile’n ceafă, cu pumni de ace redundante.
De multe ori de-a râsu’-plânsu’, mă dau de’a dura pe covor,
Îndurând pocnetul ţevii când mintea’mi sare’ntr’un picior,
Vecinii’s proşti şi rutinaţi, mă’ntreb cum de nu pot să vadă
Că tre’ să urlu când un vis sună la fel cu altu’n coadă?
Faţă de visele sonore trebuie musai luată poziţie.
Dar nu ştiu ei-gândacii mei. Ei ştiu să sune la Poliţie.
Şi atuncea zac tăcut şi treaz în unghi, încercând să nu mai dorm
For the girl you have in that merry green land/can wait forever for you to come home
Şi’s obosit, manşeta şterge bale uscate de la gură:
Of, refren, refren industrial, eşti rima cu cea mai acră sudură.

La geam-fără geam

Motto: Sunt orizontul decadent, pururi
minim circumstanţial

Răsfrâng în geamuri, când plutesc
[când, frânte, oasele se ‘ngemănează]
În corpul fresc, în strada trează,
Răsfrâng freneticele păsări, când rostesc
Loop-ul restrâns pe care îl halucinează
***

Pixuri postesc, poeţii pastelează orbi
Lirica strâmbă, când descrie lira,
Pereţii ţestei îşi troznesc uimirea
Când germenii-şi resorb
Ca să paveze ochii profeţind vorbirea