Imersiuni superficiale

Am văzut genii ducând la tâmplă pumnii ca nişte snopi mărunţi de gheare
Uitându’i acolo, înfipţi în scalp, fărâmiţând bobiţe uscate de sânge
Scuipând versuri ca şuvoaiele de termite, până când casa
Le atârna uscată de piele, ca o coajă subţirică de carton.
Ni’i silă de stat în casă, înecaţi în fum şi silă de aerul curat,
Ne face rău tutunul prost, amestecat cu iarbă bună,
Ne face rău muzica psihedelică, făcută să reverbereze la fel
Din cupole de palate sau tavane de apartament semidecomandat,
Ne face rău dar stăm până ne face răi, ca nişte animale encodate prost
Cu grafică iluzorie şi concept hybrid, dintr’un joc online fără scop.
Mie îmi creşte vag un ochi în faldurile unui perete care nu e parte din mine
Dar când încerc să scriu asta tot eu mă uit la ochiul care se afundă ‘n cute
Ca ‘ntr’un aşternut metalic deranjat de cine ştie ce statuie de bronz
Care a dormit acolo la un moment-dat, cu spatele’i lucios întors la uşă:
Gândul la ea mă face iar să vreau să ‘ncep să delirez…
Of, refren obositor, începi să mă enervezi.
Hainele ‘s toate îmbâcsite, aleg una mai călduroasă şi ies dintre coji
Trântind uşile de la bloc, speriind câinii buboşi din faţa scării, care se’mprăştie
Din faţa mea ca nişte păsări legate de picioare, privind c’un ochi înapoi:
La mine care privesc spre cer; se coace de’o furtună şi mi’e frig
Si player-ul lălăie că the road is long and the road is hard/and many fall by the side.
Mă frapează lipsa de asemănare cu realitatea, ca în reflexia mea
Din vitrina de termopan, unde par un tânăr îngrijit care a uitat să îşi cumpere pâine aseară.
În reflexia mea parchează un logan de poliţie care mă ‘ntreabă dacă mă poate ajuta cu ceva:
Mă ‘ntorc la realitate şi le cer “un pateu ş’un iaurt cu cireşe” iar ei îmi cer un buletin
Le zic că n’am şi c’am ieşit să îmi iau pâine şi mă lasă ‘n pace
Începe să plouă şi mă gândesc că realitatea e plictisitoare ca’n mintea mea
Şi’n mintea mea se face ordine, cât ai număra până la trei
And the rain pissed down upon me/and washed me all away
Of, Cassandră blestemată, de asta ţi’am dat eu play?
Refren, refren, răspunde’mi, ce pula mea mai vrei?
Şi intru’n casă plictisit, nu ştiu de ce am mai ieşit
Acum mi’e silă de podea, vomit când mă intind pe ea
Şi ea rimează’n mintea mea ca nişte uşi de lemn batante,
Rimează gândurile’n ceafă, cu pumni de ace redundante.
De multe ori de-a râsu’-plânsu’, mă dau de’a dura pe covor,
Îndurând pocnetul ţevii când mintea’mi sare’ntr’un picior,
Vecinii’s proşti şi rutinaţi, mă’ntreb cum de nu pot să vadă
Că tre’ să urlu când un vis sună la fel cu altu’n coadă?
Faţă de visele sonore trebuie musai luată poziţie.
Dar nu ştiu ei-gândacii mei. Ei ştiu să sune la Poliţie.
Şi atuncea zac tăcut şi treaz în unghi, încercând să nu mai dorm
For the girl you have in that merry green land/can wait forever for you to come home
Şi’s obosit, manşeta şterge bale uscate de la gură:
Of, refren, refren industrial, eşti rima cu cea mai acră sudură.