Poemul [Pentru Anna Reiner]

Surioarei mele! ["Toate trec in lumea asta, doamna!Numai tramvaiul nu mai trece"]

Poemul se preocupa intai de tine
de cat de mult doare
de suferinta
de rima ta.

Poemul e intai si intai preocupat de inimile facute acordeon
de sufletele care cladesc si umplu cimpoaie intregi;
caramizi micute de cate 21 de grame

Poemul plange odata cu tine
si-ti spune ca fara lipsa nu rimeaza nimic niciodata.
Poemul stie ca vei zambi din nou
si promite ca va zambi cu tine

Dar inainte de toate poemul stie
ca esti o fiinta frumoasa in interior
o fiinta superba in exterior
si stii sa recunosti frumusetea literara
a iubirii neimpartasite

Ea zice:

în loc de mulţumesc

[de când mi-am fracturat pupila, locuiesc în camera obscură. developarea s-a amânat]

un cap mâncat de metastaze
anul trecut vomita fraze
acum s-a micşorat, se pare
vomită resturi de-ntrebare
a amorţit, s-a spart, a plâns
s-a scurs pe trup, gâtul şi-a uns
fiindc-a urlat prea multe drame
i-au mai rămas doar două grame
în câte să le-mpart-acuma?
în douăzeci sau zece? una?
şi înainte să-şi dea seama
le-a dat şi a rămas doar ciuma
e-acum ca zaţul din ibric
între măsele tot mai mic
dezgustul, boala şi cu teama
dintr-o lămâie beau doar zeama
miroase rău a melodrame
s-au dus şi ultimele grame
şi-ncet şi lent, plictisitor
capul mâncat de metastaze
odată croitor de fraze
se-neacă-n bule de sifon

Cercetare

Î:Ce suferi cel mai greu

muşcându-ţi din mândrie buza ca atunci când

propriile-ţi coaste strivite străpung totul în cale?

R:Alexandra suferă din pricina suferinţei; şi o face cu greu

R: treapta cea mai de jos[...]posibilitatea conştientizării[...]

greu e cheia[...]

mândrie[...]durere fizica[...]nebunul idealist...

R (Jancsi): Răbdarea, cred că pe asta o sufăr cel mai greu

R (Kyrky): Mâna care iţi strange inima dezgolită o strânge mai cu putere atunci când coastele s-au rupt şi ochii tuturor o văd

R M: "Sufăr pentru Alexandra, she is painless"

R: (Alina): Durerea provocată de muşcătură...

Î:Şi-atunci când nu lipseşte doar conştiinţa,

dar iţi lipseşte noţiunea ei

şi totuşi grimasa strâmbă faţa lacului[...]

ce cuvânt mut iţi stă pe buze?

R: Alexandra spune "Dispari!"

R: Trăieşte!!!

R (Jancsi): "Iartă-mă!" E cuvântul pe care îl spun cel mai rar

R (Kyrky): "Taci!"

R M: Să fie gura STRâmbă şi ochii semideschişi în

sistem complex de axe şi functii!

care se-ascunde sub zâmbetul strâmb

caci să iţi suferi mândria sau să fii mândru de suferinţa ta

e totuna

dar mereu diferit

R(Alina): "Moarte?"

Andrei şi monstrul fără ceafă [Nick Cave-The weeping song]

Oh are they really crying , father?Yes, the weeping is yet to come.

În toţi creşte o teamă de vidul inamic,
Palpită toţi de încordare simulantă,
De disperări care aruncă privirea îndrăzneaţă.
Andrei le râde-n faţă. E lung şi slab: oniric,
E-n negru şi e alb: nu creşte-n el nimic.
***
Mâinile scapă tava: "nu-i tragedie,
E frântă de durere si de văduvie".
Andrei işi plânge'n pumni norocul
De-a sta cu el pe seară, cand o suna sorocul
Să îsi încerce altu' talentu'n preoţie

Încet se scurge seara şi e, poate,
Cea mai târzie seară dintre toate
Cu tot cu cele care au sa vină
Sudată în ţigări, nectar şi cofeină,
Strângând in pumnii vineţi balustrade.

Andrei, pe treptele de fier, le pare singur
Şi lui îşi pare, însă dur, din când în când,
Mai răsuceşte stânga-dreapta câte un cuvânt
Rotindu-şi veghea, fredonând încet
Un cântec lent
Un pic dement
Glumă porcoasă de copil inocent:

But I won’t be weepin’ long
[vă dau regatul meu pentru un gram la bong]
Înjură-ncet
cu iz de bocet, de legendă
şi-aduce-aminte haşul bun de te lăsa inert
te legăna ca în placenta.
[Mă jur, mai am un pic si imi deschid propria sectă
doar sa îl ard pe ăsta şi să plec]

Am construit, păzind lumina, un orizont întreg
Dar langă el, c'un sunet sec
sicriul rece
indrugă verde şi uscate, să mă sece:
"Auzi că ce e cash, ca valul trece"
Mă jur, înca o voce din senin nu pot sa inţeleg!!!

Pot să pricep şi narator, şi ochi aiurea peste'acţiune
Chiar şi bucăţile de melodii care răsar ades
Dar vocea a treia n'are niciun înţeles
decat să sune...prost.
Dar prost eşti tu, Andrei!Şi fără rost!
Pentru că nu pricepi nici lângă tac'to în sicriu
ce-nseamnă conştiinţa si driblul ei, ca sport,
E groază pentru viu, film horror pentru mort
-şi pentru djinii nopţii-al dracului efort:
să scoată din adâncuri monstrul cusurgiu

Deschis pământul zace, Andrei privind întins
La bulgării de tină ce cad înspre abis,
Gândeşte trist că monSTRul nu va mai fi un vis
Dar nici o realitate; doar electroni rapizi

Deschide un oracol, al Gheei ADN,
Astfel coboară trepte în hăul de sub el,
Picioarele de humă, picioarele de fier
Se strâng strigând la monstrul de deasupră-ne:
"Apără-ne, te venerăm!
Eşti Conştiinţa Lumii
Te adorăm
-doar unii"

Şi Monstrul Cer sticleşte către noi!
Nu'apune zarea'mi ascuţită de lumină,
Monstrul pe scară urcă sorii cate doi!
îmi simt în deget veghea alcalină:
tuşesc adânc, privesc si plâng
şi din soluţia salină
se surp'un praf de prag nătâng
şi mortu'adânc suspină!

Privind în ochi gigantul, Andrei îl înconjoară
Iar ochii nu se-opresc in cercul circumspect
Monstrul nu pare să aibă vreun defect
Nici ceafa lui de lume, ochii nu-i separă.

Cu o hipnoză prăpădită vii şamane
în ochii celui fără de rodaj?
*
tu cu bomboane vită?si intrebari de sondaj
eu vin sa-ţi spun două cuvinte doar: "SE VRAJ!"

"Sentinţa tristă ai s-o pui latent
eu sunt vertijul dureros al ţestei
închis în gândul meu, independent"
[Eu însumi sunt in mine oglindirea crestei]

Eşti arătare? Paranoia? Trip târziu?
Eşti vreo imagine crescută în subconştient?
Eşti nebunie, ce eşti, omen impertinent?
Răspunde monstrul fara vlaga: “Nu prea ştiu!”

Prilej pentru a scrie ciudat unei fete

Luciei

Motto: When I was fucked up in the game, you held me down/ I’m still fucked up in the game and you’re holdin’ me down
te plângi că nu se vede ce scriu si totuşi tu eşti cea care vrea să citească.
parcă am plâns un pic ultima oară când mi se înceţoşa vederea
dar dacă aş vedea mai departe de propriile şireturi de la papuci
aş obţine o fiinţă de carne si haine si fiţe şi greţuri

care să iubească greţurile mele pentru ceea ce sunt.

pam-pam-pam bate toaca pam-pam
proştii ăştia cred că-i bine
bateţi lemnul cât e lemn
şi nu vrea să se dezbine
bateţi apa daca e
să cădeti în ea vreodată
"piua" dacă vi se cere
daţi-o cu apă deodată!
foaie verde, ce ma doare
bulgaraş negru de soare
daţi-aş cu ulei de floare
buzele-nfioratoare
să te vad plângând ca crinul
cacofonizandu-ţi spinul
frumuseţii lăudate
da-ţi-aş si da-ţi-le-aş toate
glumele mai perimate
până la cea mai din urmă
sa rasuflu tot in gluma
să te pup cu sora ciumă
tot română
pa-ro-mâ-nă!

un roman

these wheels keep turning but they're runnin' out of steam

mi-am dorit mereu sa fiu o carte buna

un roman

o opera veritabila, ajustata, evident dar cu o esenta de necontestat

mi-am dorit mereu o prezenta care sa poata fi citita

si sa fie prezenta mea

o scriere traita si observata de o ghicitoare in cafea

ce fel de critica ar avea cartea dupa zeci de ani

nu ma intereseaza

vreau doar sa vad o coperta ilustrata cu bolovani si sa citesc din ea prima fraza.

romanul meu se scrie astfel, dupa cum l-am visat o data,

incepand:

"Andrei se plimba si-si citeste propriile vorbe pe pietrele de mormant"

pe fuga/cu scrisul pe talpi

chimia pe care'o implica prin absurd
complexul sinapselor mele
[ca darele lasate de plug prin glia de stele
si studiul semioticii unor rotite de plumb ascunse smechereste sub piele]
surade surd. e o gluma neutra de un verde crud.

eu nu pun "com" in propozitie dupa fiecare punct;
daca vrei poezie, citeste peretii!
orasul omoara cu pietre profetii si
'ngroapa sub parcuri pamantul defunct.
[pamantul se'ngroapa tautologic si crunt
cu zambetul manjit de interjectii]

si ochii-ti fac la semne intersectii,
cat stai sa citesti ziarul sau pleci sa nu-l mai vezi
e o poveste lunga cu multe directii
un story-line pendulatoriu cu un element fix scris cu cerneala pe hartie de orez.
orasul e gol vara si iarna e gri, cu peretii
manjiti de cel mai penibil crez:

"suntem cu totii fii vitregi
al celui mai random univers"

La oha prin cismigiu

1
Copacul meu, in cismigiu
e undeva la mijloc, mai catre dreapta
cum treci podul de nuc, dinspre kogalniceanu
spre universitate, mergand vreo 10 metri spre coloane
pe partea dreapta, mic si si rasucit, ca un pantof nedorit
sau ca o rima inoportuna, urat chiar si inflorit,
e copacul meu, mic, sub frasinii inalti.
Si e legitima 'ntrebarea,
chiar daca suna prost:
"De
ce
sa
vrei
un
pom
atat
de
mic,
urat
si
noduros?"

Copacul meu m-a vazut pe banca sarutand o fata anume pentru prima oara
copacul meu m-a vazut zambind pe volumul de kafka, intins pe iarba
tot el m-a vazut privind valurile de lumina prin frunze
pe marginea lacului, vorbind poezie 'nd shit

sau

copacul meu e singurul lucru pe care l-am vazut de fiecare data cand am fost acolo
cand m-am despartit de iubita iubitelor pulii tot acolo am stat
cand am facut vreun lucru urat, am mers sa il vad ca sa m-asigur ca si fiintele urate infloresc
dar tot urate sunt.
"Ce faci tu se cheama rationalizare! Cu atatia studenti prin jur,
psihologia copleseste natura binevoitoare, nu?
si tu degeaba 'njuri! Oamenii's rai pentru ca au picioare
Si minte cat sa faca exact ceea ce faci si tu:
sa invinovateasca tot ce respira aerul sarac
in oxigen"
Si i'am raspuns: "bah coaie, tu esti numai un copac,
gen!"

2

acolo pe coloanele de piatra
am stat odata, ascultand cu anna reiner
un saxofon ragusit si o trompeta ciudata
un cantec ruginit, ca o muscheta lasata la vatra
ca un cer la apus sau un calendar incrustat in fier.

Pe balustrade, la coloane, statea muzica la uscat
pe sub arcadele de lant si zidurile casei
atarnau notele ciudat
ca hainele lor luate de vant
si mie
nu mi-a trecut prin cap decat sa spun
"Pai, asta da epifanie!"

3

10 lucruri idoate pe la cascada:
unu e raul care iese de prin tevi
doua sunt capetele sale si unul e'n copacul de beton
trei dopuri albastre plutind in bazin; trei pete de cer de plastic
patru pet-uri, probabil al patrulea nu merge in cer
cinci spliff-uri pe care nu le'am rulat eu
cinci-sase cazaturi; una din cauza taraturii
Sapte Soapte pe player, beat mort, ploaie infernala
opt flori smulse de betivul cu sticla de vin pe jumatate bauta: ce drama contemporana traia el?!
noua dimineata, cu buzunarele umflate de la paharele furate de prin club
zece pasi mai incolo, a saptea cazatura.

N-o sa se termine niciodata, nu?
Dar tu esti copac, n-ai sarutat nicio fata,
ce stii tu?