Muzică mecanică

Mereu începe cu un rictus disperat pe gură.
Zâmbeşte atingand arcuşul încordat
Mângaie corzile n’surdină, îţi zâmbeşte ‘a mimă
Şi ‘ncepe lung şi dulce ca o melodie de tortură:

Febră de var, statuie de cretă,
Note de pastel prăfos şi tuş baltind prin partituri.
Contururi reale? O animaţie defectă:
Cu graţie, degetele palide şi vineţii trosnesc la’ncheieturi.

Fotoliul, odată aurit pe braţe, odată glorios,
Arată pentr-o clipă ca un cadran solar:
Când umbra stă în loc, privind în jos
Vezi notele cum scriu sub tine un cântec radiar.
………………………………………………………….

Noi vindem condeie aici, nimic altceva.
Avem şi cerneală în magazin, dar nu o vindem. Cred
că de asta
avem aşa de multă.
Ca sa poţi incerca scrisul înainte de a cumpăra
O, da! Avem toată cerneala pe care o poţi dori:

“Avem cerneală romantică, ruginie,
care lasă pete roşii de vin pe hârtie,
avem cerneală nostalgică, cerneală care nu scrie
pentru vreo păcăleală. Cerneală pentru curaj,
cerneală pentru fobie, cerneală pentru dresaj,
cerneală pentru poezie.”

Publicitate: Flaşnetarul nostru are cea mai muzicală cutie
Şi nu trebuie să ştie decât cum să fie consecvent.

Dar noi vindem condeie, cel mai frecvent,
din pene de gâscă. Vindem condeie cenuşii
cu pete albicioase, cotoare groase şi
peniţe de argint, ascuţite şi fără vreun ornament.
…………………………………………………….
Deci vino în această seară
să-l auzi pe flaşnetar cum îşi compune muzica mecanică
[ornamentală, minimală, me(si)(c)an(t)ică]
din arcuşu-i ca o pană ce musteşte de cerneală muzicală!

Vino s-auzi o simfonie pentru flaşnetă şi vioară!

Vreme Trece[sau cat de mult ploua peste rege chiar si in zilele saptamanii]

Potopul veni cum se asteptau toti
mai putin nebunul.
O tabla intraga de sah incremenise in parc sub stropi cu un singur pion miscat
ca niste pictograme picate cu ceara:
bizar sigiliu peste complexe hieroglife

sambata era mereu potop
duminica era mereu potop
stiau cu totii ca va veni ziua cand lumea va fi curatata si in zilele saptamanii.

dar cum sa stea pe loc o tabla intreaga?
(cand sahul se joaca fara sahisti cel mai bine)

a fost o noapte intreaga de tunete si strafulgerari in ziua aceea
copiii stateau ascunsi dupa jaluzele in timp ce
pe masa de sah se intindeau scheme
de negru-alb si numere si litere si umbre
intersectate ca la jocul de GO, mult dincolo de marginea tablei
Un joc impulsiv cu rabufniri si surprize.

intr-o clipa Hotelul trecea peste mii de alte piese.

***
La miezul noptii, sub cerul de vitraliu
,sub luna ca o aspirina,
piesele erau neclintite
in afara de pionul alb mutat in avans:
sa vezi, al naibii, era pe alta masa!

Complexul derivatiei

Cum sa cum? Dar, cum sa nu?
Cumva compunem comparatii despre
cum sa punem compilatii peste
sabloane si combinatii si este
mai spre inspre, mai spre cum

in engleza. iar "acum"
nu e doar prezentul treaz
e si caracterizarea lui
pe obraz, peste obraz,
cand cadranul de la ceas
e-un colaj in varf de cui
calit, parca si clatit
prin cianura si garbit
lasat prada focului.

Noi scuipam afara tot
Si ne stergem peste bot
Salivand de satisfactie
Din complexa derivatie
[Din complexul derivatiei].

Imersiuni superficiale

Am văzut genii ducând la tâmplă pumnii ca nişte snopi mărunţi de gheare
Uitându’i acolo, înfipţi în scalp, fărâmiţând bobiţe uscate de sânge
Scuipând versuri ca şuvoaiele de termite, până când casa
Le atârna uscată de piele, ca o coajă subţirică de carton.
Ni’i silă de stat în casă, înecaţi în fum şi silă de aerul curat,
Ne face rău tutunul prost, amestecat cu iarbă bună,
Ne face rău muzica psihedelică, făcută să reverbereze la fel
Din cupole de palate sau tavane de apartament semidecomandat,
Ne face rău dar stăm până ne face răi, ca nişte animale encodate prost
Cu grafică iluzorie şi concept hybrid, dintr’un joc online fără scop.
Mie îmi creşte vag un ochi în faldurile unui perete care nu e parte din mine
Dar când încerc să scriu asta tot eu mă uit la ochiul care se afundă ‘n cute
Ca ‘ntr’un aşternut metalic deranjat de cine ştie ce statuie de bronz
Care a dormit acolo la un moment-dat, cu spatele’i lucios întors la uşă:
Gândul la ea mă face iar să vreau să ‘ncep să delirez…
Of, refren obositor, începi să mă enervezi.
Hainele ‘s toate îmbâcsite, aleg una mai călduroasă şi ies dintre coji
Trântind uşile de la bloc, speriind câinii buboşi din faţa scării, care se’mprăştie
Din faţa mea ca nişte păsări legate de picioare, privind c’un ochi înapoi:
La mine care privesc spre cer; se coace de’o furtună şi mi’e frig
Si player-ul lălăie că the road is long and the road is hard/and many fall by the side.
Mă frapează lipsa de asemănare cu realitatea, ca în reflexia mea
Din vitrina de termopan, unde par un tânăr îngrijit care a uitat să îşi cumpere pâine aseară.
În reflexia mea parchează un logan de poliţie care mă ‘ntreabă dacă mă poate ajuta cu ceva:
Mă ‘ntorc la realitate şi le cer “un pateu ş’un iaurt cu cireşe” iar ei îmi cer un buletin
Le zic că n’am şi c’am ieşit să îmi iau pâine şi mă lasă ‘n pace
Începe să plouă şi mă gândesc că realitatea e plictisitoare ca’n mintea mea
Şi’n mintea mea se face ordine, cât ai număra până la trei
And the rain pissed down upon me/and washed me all away
Of, Cassandră blestemată, de asta ţi’am dat eu play?
Refren, refren, răspunde’mi, ce pula mea mai vrei?
Şi intru’n casă plictisit, nu ştiu de ce am mai ieşit
Acum mi’e silă de podea, vomit când mă intind pe ea
Şi ea rimează’n mintea mea ca nişte uşi de lemn batante,
Rimează gândurile’n ceafă, cu pumni de ace redundante.
De multe ori de-a râsu’-plânsu’, mă dau de’a dura pe covor,
Îndurând pocnetul ţevii când mintea’mi sare’ntr’un picior,
Vecinii’s proşti şi rutinaţi, mă’ntreb cum de nu pot să vadă
Că tre’ să urlu când un vis sună la fel cu altu’n coadă?
Faţă de visele sonore trebuie musai luată poziţie.
Dar nu ştiu ei-gândacii mei. Ei ştiu să sune la Poliţie.
Şi atuncea zac tăcut şi treaz în unghi, încercând să nu mai dorm
For the girl you have in that merry green land/can wait forever for you to come home
Şi’s obosit, manşeta şterge bale uscate de la gură:
Of, refren, refren industrial, eşti rima cu cea mai acră sudură.

La geam-fără geam

Motto: Sunt orizontul decadent, pururi
minim circumstanţial

Răsfrâng în geamuri, când plutesc
[când, frânte, oasele se ‘ngemănează]
În corpul fresc, în strada trează,
Răsfrâng freneticele păsări, când rostesc
Loop-ul restrâns pe care îl halucinează
***

Pixuri postesc, poeţii pastelează orbi
Lirica strâmbă, când descrie lira,
Pereţii ţestei îşi troznesc uimirea
Când germenii-şi resorb
Ca să paveze ochii profeţind vorbirea

Poem Oglindă

Poem Oglindă

Silviei

Ziua moare la uşa mea
Noaptea moare la geamul meu
Când seara cade pe pagini grea
Poemul cade stomacului greu.

Gâtul scade în perspectivă de cap
Ochiul vede în perspectivă de pleoapă
Genele stivă pe ochi nu încap
Încet, când cercul încearcă să-nceapă

Încet când cercul încearcă să-nceapă
Genele stivă pe ochi nu încap
Ochiul e verde prin paradigma cea oarbă
În cântul ce-ţi cade prin perspectivă în cap.

Poemul scade staminele-n seu
Seara se zbate s-animeze ceva
Moartea-noptează sub geamul clişeu
Ziua-i lumină de nu văd de ea.

Moartea lui Jago (peste) -Nick Cave "Do You love me (part 2)"

There's a man in the theatre with girlish eyes
Who's holding my childhood to ransom

Incet cobora noaptea cu ciucuri cenusii la capatul lumii
La celalalt capat, crin rosu, o inutila curva cracita-n chip de orizont
isi scutura din plete cerul blond
sub care zace Jago [peste-ar zice unii,
Tragand pe-o nara oxigenul abraziv] aproape mort.

There's a groan, there's a cough, there's a rustle of cloth
And a voice that stinks of death and vanilla

Sub parul slinos luceste o pofta uleioasa de tigara
M'aplec si aprind un lucky strike pe buzele parlite
Cu vocea-mi multumeste, tusind intaia oara
[Tot trupul lui primeste seara ce coboara]
Privirea insa tot la dracu' ma trimite.

The room is full of smoke and dialogue I know by heart
And the coins in my pocket jingle-jangle

Brusc, toti electronii se opresc
Peretii lasa la vedere oameni transparenti si dispretuitori
care soptesc din ochi litanii si viori.
Jago ridica ochii verzi care lucesc tremuratori
soptind:"Andrei, as vrea sa mai traiesc"

Balada pentru Rock si Orchestra

Am vrut intai o melodie de-amintire
Pare ca lumea uita prea putin.

Se vrea un cantec singur urletul filonic, fin
Urletul filiformic tras in spire
Catre chin.

Lungul suspin mai sus de ritmul lent
S-a-ntins peste butoane si-a murit in colt, armonic

Si-am spus: "e geamat de placere tot oftatul sonic"
Cand griff-ul langa mine a zvacnit independent.
***
Nu e vointa mea, a mea, a mea
E un coral adanc si-nalt care ma oboseste:
In ambele directii pulsul oglindeste,
Ades e doar performance, dar nici chiar asa!
***
Trezeste garda!Si unul dintre noi a vrut sa urle:
"Nu e un tipat 'nabusit ce-auzi"
Si nu e bullshit, crezi ca poti s'ascunzi
Dar stim ca nu e tipat, e icnit din surle.
***
Fosnind din plansete atente, cuta dupa cuta
Am amutit ce-ar fi vrut mutii sa auda
si muntii de carton se clatinau parand c'asculta:
parerea din timpan: bataie surda.

As fi vrut "mush" de pumni si plete-acum
Miscare redundanta, grea si viscerala
cu sange, lacrimi de durere fizica reala
ca intr-o mie sa nu pot sa ma adun.

Dar nu a fost sa fie. Si o spun:
E cantec nu e poezie, asa cum
Ar crede cei ce o asculta sau o spun.
Dar noi sfarsim asta in cheie muta,
Si inca cum!