Portable office app.
Setari direct in folderul de pe flash
info in pdf cu ce nu stiai:

Guvernul ascunde schelete in supermodele
diacriticele sunt redundante
diametrul conului de umbra lasat de soarele negru creste proportional cu viteza cresterii cozilor de soparla

Roşcat aprins

Eu fumez iarba fiarelor.

Oxidarea inteligenţei e numai şi numai

Rugina rozând lanţurile conştiinţei.

În fapt, mizeria tălpilor mele

arde preşul de cer pe care le şterg.

Şi nu am nevoie să fiu

Măcar coerent.

Măcar enigmatic, măcar translucid

sau

Măcar nevoit să îmi dau pe faţă

Caracteristica de a fi:

un pic enigmatic

un pic translucid,

Ca să roadem împreună coada necesităţii poetice.

Treisuteşaizeci

largheţea craniului meu,

a vederii mele mai clare, mai adânci,

surprinzătoarea perspectivă a minţii închise

cu două dimensiuni în craniul de cristal,

toată largheţea asta e o insultă

la adresa semnului grafic.

clipa când mă rugam pentru ea

a trecut de prea mult timp.

atunci ploua întunecat cu clişee,

cu poze,

cu pasteluri,

acum e doar grafit şi sticlă;

sticlă si grafit şi...

cred, câte-un portret de beton.

atât de greu poate cântari acest glob,

acest recipient de minţi prea-luminate,

că în reflexia sa, în el,

lumina se-ncovoaie,

se adună, se-ncolaceşte,

se condensează

si rămâne doar materie.

treisuteşaizeci de grade are

conştiinţa mea cu ochi închişi.

şi tot ce e volum se descompune spectral.

legământul

lăsat din pleoape obositul, cruntul, greu cuvânt

cu unghii de hârtie îmi cerne cugetarea,

işi pâlpâie-n perete, pictat, crucificarea

şi-n lemnul de beton stă scrisul de pământ.

lăsat, se-ntinde, şi în puţinul rol de rând,

spinarea-şi încovoaie, a ostenit uitarea.

iar tumultul de goluri care oprea vâltoarea

se pare că e nul-ul care aţine marea.

iar vocile se-opresc la înca un cuvânt.

neodihnita taină ce-mi sfaşie trezia

cu palmele-i de piatra, când sub timpan aud

vorbele seci, de viaţa parcă-ascunsă surd

sub mintea unui jude, să nască nebunia.

m-a cotropit lucidul, i-am recompus tăria

în dulci coordonate de nou sistem absurd

când am răzbit în recele cavou de pe sub prund

unde scriam catrene, ca morţii să le-ascult.

şi-am pus pe epitaf, în puncte, reveria.

Nelamuriri

miere si rasete
si oameni care se cunosc
si lapte care nu poate fi baut ca nu e niciun rau de apa
de aia.

Ce bine ca stim sa citim...suntem cititi
poeti ne-adaptati, nelamuriti
ne-lipstiti
ne lipsiti
ne faceti sa va intrebam de ce risipiti
vorbe si zeama de scandal printre dinti...

fir-ati ai naibii de-adormiti!!!

Miccânteceldespreiubire

Te-am sărutat şi-am prins

În dinţi buzele tale

Şi ai ţipat:

Fir-aş al dracului de bădăran!

A doua oară-am agăţat

Între canini un muşchi

al gurii tale.

Şi m-ai plesnit, şi-ai înjurat:

Ce nu m-astâmpăr?

Ce m-a apucat? Ce am?

Şi am zâmbit şi am spus: ham!

Iar m-ai plesnit şi-am repetat: ham!

A treia oară-am îndrăznit

Să mă agăţ de buza ta de jos

Mi-ai spus că sunt tâmpit

Şi freak

Şi unde mama dracu’ m-ai găsit?

[SIC]

Ultima oară-am prins

bezeaua ta dintr-un tramvai

şi m-am întors dup-aia

Şi zâmbeai.

Că n-aveai buze

Şi era aşaaaa…

Un zâmbet trist şi chinuit,

Fără perdea

Când încercai să îmi spui ham!

Rânjeai siniSTRu:

HA!

Sonată pentru formol şi comparativ

Iubeam o melodie cum

Iubeşte un medicinsit moartea care

Însămânţează-n câmpul salvării lui şi a celorlalţi

Cadavre.

Iubeam o melodie cum

Iubeşte cântăreţul de jazz

câmpul deschis de fraze structurate

în ipoteze ne-finalizate

în ipostaze ne-de-fini[-t(e)].

Şi totul era cuprins în fiinţa de taste

Care scria:

“Iubeam o melodie cum”

Şi totul era tot într-o doctrină

fiindcă iubeam o melodie alcalină

în duet gotic, îndurat în dura piatră

Si incriptat spasmodic, primitiv,

Fiindcă [ iubeam o melodie (cum)]

tu ai citi în dicţionare:

cursiv,

comparativ.

planând cu roiurile de albine ucigaşe

[care-ar putea fi gloanţe daca asta îţi stimulează imaginaţia

(şi eşti medicinist şi te bucuri că moartea îţi dă tribut

lăsându-te să naşti alţi oameni din cadavre)]

scria:

Pe vremea când eram

o flegmă de om

abia scuipat din gura lumii;

{o flegmă de extraterestru aş spune

[că eu m-am nascut din conştiința morții

(de fapt ăla nici n-a murit) cuiva]

Care făcea existența mea plina de înțeles}

Pe vremea când eram asta,

spuneam,

Nu Am Ştiut

Că lucrurile apar, infloresc şi apoi

Fac Fruct {[(ordinea efectuării operațiilor)]}

Şi am iubit o melodie atât de intens

Că a trait puțin

Şi-apoi salvarea ce-am găsit-o în ea

mi-a-nfățişat procesul

ca să-l fecundez, că mult prea tânăr

şi fără boli cardiace

decedase.

Şi-a înflorit extravagant

la prima mână

Schema ce năpârlise de chitara

Şi-i disecasem “la”-ul de pe clape

Şi îi trăisem metronomic

[metro-(astro-)no-mic]

Şi snare, şi rim, şi fus, şi tobă mare

(şi coordonare mâini picioare)

Chiar si defectul plăcii de vinil.

Şi necrofil,

Am admirat, cu o erecție jenanta,

De om gata să întoarca clepsidra,

am admirat, spuneam, tot mecanismul decedat

şi-am sărutat

Bass-ul stereo de pe stânga.

Iar mecanismul [mega-meca-nis-mul(t)]

s-a fertilizat.

Iubeam o melodie de căcat {[(cum) simetria mă obligă]

să atest în textul saturat}

iubeam o melodie cum

iubesc şi-acum formolul (electronic)

care m-ajută să admir ce-ar fi fost scrum:

recolta de salvare cu un girofar şi-un semnal fonic

pentru medicinistul care nu mai sunt acum.

{Afara toamna-mbelşugată lăfăie în difuzoare

[şi frunze acordate-n cheia Fa

cad pe salvare

(uite-aşa!)]}

Poemul [Pentru Anna Reiner]

Surioarei mele! ["Toate trec in lumea asta, doamna!Numai tramvaiul nu mai trece"]

Poemul se preocupa intai de tine
de cat de mult doare
de suferinta
de rima ta.

Poemul e intai si intai preocupat de inimile facute acordeon
de sufletele care cladesc si umplu cimpoaie intregi;
caramizi micute de cate 21 de grame

Poemul plange odata cu tine
si-ti spune ca fara lipsa nu rimeaza nimic niciodata.
Poemul stie ca vei zambi din nou
si promite ca va zambi cu tine

Dar inainte de toate poemul stie
ca esti o fiinta frumoasa in interior
o fiinta superba in exterior
si stii sa recunosti frumusetea literara
a iubirii neimpartasite

Ea zice:

în loc de mulţumesc

[de când mi-am fracturat pupila, locuiesc în camera obscură. developarea s-a amânat]

un cap mâncat de metastaze
anul trecut vomita fraze
acum s-a micşorat, se pare
vomită resturi de-ntrebare
a amorţit, s-a spart, a plâns
s-a scurs pe trup, gâtul şi-a uns
fiindc-a urlat prea multe drame
i-au mai rămas doar două grame
în câte să le-mpart-acuma?
în douăzeci sau zece? una?
şi înainte să-şi dea seama
le-a dat şi a rămas doar ciuma
e-acum ca zaţul din ibric
între măsele tot mai mic
dezgustul, boala şi cu teama
dintr-o lămâie beau doar zeama
miroase rău a melodrame
s-au dus şi ultimele grame
şi-ncet şi lent, plictisitor
capul mâncat de metastaze
odată croitor de fraze
se-neacă-n bule de sifon

Cercetare

Î:Ce suferi cel mai greu

muşcându-ţi din mândrie buza ca atunci când

propriile-ţi coaste strivite străpung totul în cale?

R:Alexandra suferă din pricina suferinţei; şi o face cu greu

R: treapta cea mai de jos[...]posibilitatea conştientizării[...]

greu e cheia[...]

mândrie[...]durere fizica[...]nebunul idealist...

R (Jancsi): Răbdarea, cred că pe asta o sufăr cel mai greu

R (Kyrky): Mâna care iţi strange inima dezgolită o strânge mai cu putere atunci când coastele s-au rupt şi ochii tuturor o văd

R M: "Sufăr pentru Alexandra, she is painless"

R: (Alina): Durerea provocată de muşcătură...

Î:Şi-atunci când nu lipseşte doar conştiinţa,

dar iţi lipseşte noţiunea ei

şi totuşi grimasa strâmbă faţa lacului[...]

ce cuvânt mut iţi stă pe buze?

R: Alexandra spune "Dispari!"

R: Trăieşte!!!

R (Jancsi): "Iartă-mă!" E cuvântul pe care îl spun cel mai rar

R (Kyrky): "Taci!"

R M: Să fie gura STRâmbă şi ochii semideschişi în

sistem complex de axe şi functii!

care se-ascunde sub zâmbetul strâmb

caci să iţi suferi mândria sau să fii mândru de suferinţa ta

e totuna

dar mereu diferit

R(Alina): "Moarte?"

Andrei şi monstrul fără ceafă [Nick Cave-The weeping song]

Oh are they really crying , father?Yes, the weeping is yet to come.

În toţi creşte o teamă de vidul inamic,
Palpită toţi de încordare simulantă,
De disperări care aruncă privirea îndrăzneaţă.
Andrei le râde-n faţă. E lung şi slab: oniric,
E-n negru şi e alb: nu creşte-n el nimic.
***
Mâinile scapă tava: "nu-i tragedie,
E frântă de durere si de văduvie".
Andrei işi plânge'n pumni norocul
De-a sta cu el pe seară, cand o suna sorocul
Să îsi încerce altu' talentu'n preoţie

Încet se scurge seara şi e, poate,
Cea mai târzie seară dintre toate
Cu tot cu cele care au sa vină
Sudată în ţigări, nectar şi cofeină,
Strângând in pumnii vineţi balustrade.

Andrei, pe treptele de fier, le pare singur
Şi lui îşi pare, însă dur, din când în când,
Mai răsuceşte stânga-dreapta câte un cuvânt
Rotindu-şi veghea, fredonând încet
Un cântec lent
Un pic dement
Glumă porcoasă de copil inocent:

But I won’t be weepin’ long
[vă dau regatul meu pentru un gram la bong]
Înjură-ncet
cu iz de bocet, de legendă
şi-aduce-aminte haşul bun de te lăsa inert
te legăna ca în placenta.
[Mă jur, mai am un pic si imi deschid propria sectă
doar sa îl ard pe ăsta şi să plec]

Am construit, păzind lumina, un orizont întreg
Dar langă el, c'un sunet sec
sicriul rece
indrugă verde şi uscate, să mă sece:
"Auzi că ce e cash, ca valul trece"
Mă jur, înca o voce din senin nu pot sa inţeleg!!!

Pot să pricep şi narator, şi ochi aiurea peste'acţiune
Chiar şi bucăţile de melodii care răsar ades
Dar vocea a treia n'are niciun înţeles
decat să sune...prost.
Dar prost eşti tu, Andrei!Şi fără rost!
Pentru că nu pricepi nici lângă tac'to în sicriu
ce-nseamnă conştiinţa si driblul ei, ca sport,
E groază pentru viu, film horror pentru mort
-şi pentru djinii nopţii-al dracului efort:
să scoată din adâncuri monstrul cusurgiu

Deschis pământul zace, Andrei privind întins
La bulgării de tină ce cad înspre abis,
Gândeşte trist că monSTRul nu va mai fi un vis
Dar nici o realitate; doar electroni rapizi

Deschide un oracol, al Gheei ADN,
Astfel coboară trepte în hăul de sub el,
Picioarele de humă, picioarele de fier
Se strâng strigând la monstrul de deasupră-ne:
"Apără-ne, te venerăm!
Eşti Conştiinţa Lumii
Te adorăm
-doar unii"

Şi Monstrul Cer sticleşte către noi!
Nu'apune zarea'mi ascuţită de lumină,
Monstrul pe scară urcă sorii cate doi!
îmi simt în deget veghea alcalină:
tuşesc adânc, privesc si plâng
şi din soluţia salină
se surp'un praf de prag nătâng
şi mortu'adânc suspină!

Privind în ochi gigantul, Andrei îl înconjoară
Iar ochii nu se-opresc in cercul circumspect
Monstrul nu pare să aibă vreun defect
Nici ceafa lui de lume, ochii nu-i separă.

Cu o hipnoză prăpădită vii şamane
în ochii celui fără de rodaj?
*
tu cu bomboane vită?si intrebari de sondaj
eu vin sa-ţi spun două cuvinte doar: "SE VRAJ!"

"Sentinţa tristă ai s-o pui latent
eu sunt vertijul dureros al ţestei
închis în gândul meu, independent"
[Eu însumi sunt in mine oglindirea crestei]

Eşti arătare? Paranoia? Trip târziu?
Eşti vreo imagine crescută în subconştient?
Eşti nebunie, ce eşti, omen impertinent?
Răspunde monstrul fara vlaga: “Nu prea ştiu!”

Prilej pentru a scrie ciudat unei fete

Luciei

Motto: When I was fucked up in the game, you held me down/ I’m still fucked up in the game and you’re holdin’ me down
te plângi că nu se vede ce scriu si totuşi tu eşti cea care vrea să citească.
parcă am plâns un pic ultima oară când mi se înceţoşa vederea
dar dacă aş vedea mai departe de propriile şireturi de la papuci
aş obţine o fiinţă de carne si haine si fiţe şi greţuri

care să iubească greţurile mele pentru ceea ce sunt.

pam-pam-pam bate toaca pam-pam
proştii ăştia cred că-i bine
bateţi lemnul cât e lemn
şi nu vrea să se dezbine
bateţi apa daca e
să cădeti în ea vreodată
"piua" dacă vi se cere
daţi-o cu apă deodată!
foaie verde, ce ma doare
bulgaraş negru de soare
daţi-aş cu ulei de floare
buzele-nfioratoare
să te vad plângând ca crinul
cacofonizandu-ţi spinul
frumuseţii lăudate
da-ţi-aş si da-ţi-le-aş toate
glumele mai perimate
până la cea mai din urmă
sa rasuflu tot in gluma
să te pup cu sora ciumă
tot română
pa-ro-mâ-nă!

un roman

these wheels keep turning but they're runnin' out of steam

mi-am dorit mereu sa fiu o carte buna

un roman

o opera veritabila, ajustata, evident dar cu o esenta de necontestat

mi-am dorit mereu o prezenta care sa poata fi citita

si sa fie prezenta mea

o scriere traita si observata de o ghicitoare in cafea

ce fel de critica ar avea cartea dupa zeci de ani

nu ma intereseaza

vreau doar sa vad o coperta ilustrata cu bolovani si sa citesc din ea prima fraza.

romanul meu se scrie astfel, dupa cum l-am visat o data,

incepand:

"Andrei se plimba si-si citeste propriile vorbe pe pietrele de mormant"

pe fuga/cu scrisul pe talpi

chimia pe care'o implica prin absurd
complexul sinapselor mele
[ca darele lasate de plug prin glia de stele
si studiul semioticii unor rotite de plumb ascunse smechereste sub piele]
surade surd. e o gluma neutra de un verde crud.

eu nu pun "com" in propozitie dupa fiecare punct;
daca vrei poezie, citeste peretii!
orasul omoara cu pietre profetii si
'ngroapa sub parcuri pamantul defunct.
[pamantul se'ngroapa tautologic si crunt
cu zambetul manjit de interjectii]

si ochii-ti fac la semne intersectii,
cat stai sa citesti ziarul sau pleci sa nu-l mai vezi
e o poveste lunga cu multe directii
un story-line pendulatoriu cu un element fix scris cu cerneala pe hartie de orez.
orasul e gol vara si iarna e gri, cu peretii
manjiti de cel mai penibil crez:

"suntem cu totii fii vitregi
al celui mai random univers"

La oha prin cismigiu

1
Copacul meu, in cismigiu
e undeva la mijloc, mai catre dreapta
cum treci podul de nuc, dinspre kogalniceanu
spre universitate, mergand vreo 10 metri spre coloane
pe partea dreapta, mic si si rasucit, ca un pantof nedorit
sau ca o rima inoportuna, urat chiar si inflorit,
e copacul meu, mic, sub frasinii inalti.
Si e legitima 'ntrebarea,
chiar daca suna prost:
"De
ce
sa
vrei
un
pom
atat
de
mic,
urat
si
noduros?"

Copacul meu m-a vazut pe banca sarutand o fata anume pentru prima oara
copacul meu m-a vazut zambind pe volumul de kafka, intins pe iarba
tot el m-a vazut privind valurile de lumina prin frunze
pe marginea lacului, vorbind poezie 'nd shit

sau

copacul meu e singurul lucru pe care l-am vazut de fiecare data cand am fost acolo
cand m-am despartit de iubita iubitelor pulii tot acolo am stat
cand am facut vreun lucru urat, am mers sa il vad ca sa m-asigur ca si fiintele urate infloresc
dar tot urate sunt.
"Ce faci tu se cheama rationalizare! Cu atatia studenti prin jur,
psihologia copleseste natura binevoitoare, nu?
si tu degeaba 'njuri! Oamenii's rai pentru ca au picioare
Si minte cat sa faca exact ceea ce faci si tu:
sa invinovateasca tot ce respira aerul sarac
in oxigen"
Si i'am raspuns: "bah coaie, tu esti numai un copac,
gen!"

2

acolo pe coloanele de piatra
am stat odata, ascultand cu anna reiner
un saxofon ragusit si o trompeta ciudata
un cantec ruginit, ca o muscheta lasata la vatra
ca un cer la apus sau un calendar incrustat in fier.

Pe balustrade, la coloane, statea muzica la uscat
pe sub arcadele de lant si zidurile casei
atarnau notele ciudat
ca hainele lor luate de vant
si mie
nu mi-a trecut prin cap decat sa spun
"Pai, asta da epifanie!"

3

10 lucruri idoate pe la cascada:
unu e raul care iese de prin tevi
doua sunt capetele sale si unul e'n copacul de beton
trei dopuri albastre plutind in bazin; trei pete de cer de plastic
patru pet-uri, probabil al patrulea nu merge in cer
cinci spliff-uri pe care nu le'am rulat eu
cinci-sase cazaturi; una din cauza taraturii
Sapte Soapte pe player, beat mort, ploaie infernala
opt flori smulse de betivul cu sticla de vin pe jumatate bauta: ce drama contemporana traia el?!
noua dimineata, cu buzunarele umflate de la paharele furate de prin club
zece pasi mai incolo, a saptea cazatura.

N-o sa se termine niciodata, nu?
Dar tu esti copac, n-ai sarutat nicio fata,
ce stii tu?

Google-Ghost

Random search pentru "note mari":
rezultat: fonturi imense cu margini ascutite.

nu se simte, domne, nu se simte
creierul greu ca'n seara cand
vedeam luna cazand c-o margine peste pamant
ca un bec ars sau ca o muchie de dinte.

lumea e o gluma proasta fara soare,
un fruct de carton poros
mustind de sucuri de canalizare
si viermi mecanici cu pofta de ros.

Prefer sa merg pe jos, e-o cautare
intr-un simulator de internet cu buffer-ul prost:
port chiar si noaptea ochelari de soare
si-s transparent. De aia mi se spune Google-Ghost

Bianca, poezia e doar o chestiune de transcriere

Muzică mecanică

Mereu începe cu un rictus disperat pe gură.
Zâmbeşte atingand arcuşul încordat
Mângaie corzile n’surdină, îţi zâmbeşte ‘a mimă
Şi ‘ncepe lung şi dulce ca o melodie de tortură:

Febră de var, statuie de cretă,
Note de pastel prăfos şi tuş baltind prin partituri.
Contururi reale? O animaţie defectă:
Cu graţie, degetele palide şi vineţii trosnesc la’ncheieturi.

Fotoliul, odată aurit pe braţe, odată glorios,
Arată pentr-o clipă ca un cadran solar:
Când umbra stă în loc, privind în jos
Vezi notele cum scriu sub tine un cântec radiar.
………………………………………………………….

Noi vindem condeie aici, nimic altceva.
Avem şi cerneală în magazin, dar nu o vindem. Cred
că de asta
avem aşa de multă.
Ca sa poţi incerca scrisul înainte de a cumpăra
O, da! Avem toată cerneala pe care o poţi dori:

“Avem cerneală romantică, ruginie,
care lasă pete roşii de vin pe hârtie,
avem cerneală nostalgică, cerneală care nu scrie
pentru vreo păcăleală. Cerneală pentru curaj,
cerneală pentru fobie, cerneală pentru dresaj,
cerneală pentru poezie.”

Publicitate: Flaşnetarul nostru are cea mai muzicală cutie
Şi nu trebuie să ştie decât cum să fie consecvent.

Dar noi vindem condeie, cel mai frecvent,
din pene de gâscă. Vindem condeie cenuşii
cu pete albicioase, cotoare groase şi
peniţe de argint, ascuţite şi fără vreun ornament.
…………………………………………………….
Deci vino în această seară
să-l auzi pe flaşnetar cum îşi compune muzica mecanică
[ornamentală, minimală, me(si)(c)an(t)ică]
din arcuşu-i ca o pană ce musteşte de cerneală muzicală!

Vino s-auzi o simfonie pentru flaşnetă şi vioară!

Vreme Trece[sau cat de mult ploua peste rege chiar si in zilele saptamanii]

Potopul veni cum se asteptau toti
mai putin nebunul.
O tabla intraga de sah incremenise in parc sub stropi cu un singur pion miscat
ca niste pictograme picate cu ceara:
bizar sigiliu peste complexe hieroglife

sambata era mereu potop
duminica era mereu potop
stiau cu totii ca va veni ziua cand lumea va fi curatata si in zilele saptamanii.

dar cum sa stea pe loc o tabla intreaga?
(cand sahul se joaca fara sahisti cel mai bine)

a fost o noapte intreaga de tunete si strafulgerari in ziua aceea
copiii stateau ascunsi dupa jaluzele in timp ce
pe masa de sah se intindeau scheme
de negru-alb si numere si litere si umbre
intersectate ca la jocul de GO, mult dincolo de marginea tablei
Un joc impulsiv cu rabufniri si surprize.

intr-o clipa Hotelul trecea peste mii de alte piese.

***
La miezul noptii, sub cerul de vitraliu
,sub luna ca o aspirina,
piesele erau neclintite
in afara de pionul alb mutat in avans:
sa vezi, al naibii, era pe alta masa!

Complexul derivatiei

Cum sa cum? Dar, cum sa nu?
Cumva compunem comparatii despre
cum sa punem compilatii peste
sabloane si combinatii si este
mai spre inspre, mai spre cum

in engleza. iar "acum"
nu e doar prezentul treaz
e si caracterizarea lui
pe obraz, peste obraz,
cand cadranul de la ceas
e-un colaj in varf de cui
calit, parca si clatit
prin cianura si garbit
lasat prada focului.

Noi scuipam afara tot
Si ne stergem peste bot
Salivand de satisfactie
Din complexa derivatie
[Din complexul derivatiei].

Imersiuni superficiale

Am văzut genii ducând la tâmplă pumnii ca nişte snopi mărunţi de gheare
Uitându’i acolo, înfipţi în scalp, fărâmiţând bobiţe uscate de sânge
Scuipând versuri ca şuvoaiele de termite, până când casa
Le atârna uscată de piele, ca o coajă subţirică de carton.
Ni’i silă de stat în casă, înecaţi în fum şi silă de aerul curat,
Ne face rău tutunul prost, amestecat cu iarbă bună,
Ne face rău muzica psihedelică, făcută să reverbereze la fel
Din cupole de palate sau tavane de apartament semidecomandat,
Ne face rău dar stăm până ne face răi, ca nişte animale encodate prost
Cu grafică iluzorie şi concept hybrid, dintr’un joc online fără scop.
Mie îmi creşte vag un ochi în faldurile unui perete care nu e parte din mine
Dar când încerc să scriu asta tot eu mă uit la ochiul care se afundă ‘n cute
Ca ‘ntr’un aşternut metalic deranjat de cine ştie ce statuie de bronz
Care a dormit acolo la un moment-dat, cu spatele’i lucios întors la uşă:
Gândul la ea mă face iar să vreau să ‘ncep să delirez…
Of, refren obositor, începi să mă enervezi.
Hainele ‘s toate îmbâcsite, aleg una mai călduroasă şi ies dintre coji
Trântind uşile de la bloc, speriind câinii buboşi din faţa scării, care se’mprăştie
Din faţa mea ca nişte păsări legate de picioare, privind c’un ochi înapoi:
La mine care privesc spre cer; se coace de’o furtună şi mi’e frig
Si player-ul lălăie că the road is long and the road is hard/and many fall by the side.
Mă frapează lipsa de asemănare cu realitatea, ca în reflexia mea
Din vitrina de termopan, unde par un tânăr îngrijit care a uitat să îşi cumpere pâine aseară.
În reflexia mea parchează un logan de poliţie care mă ‘ntreabă dacă mă poate ajuta cu ceva:
Mă ‘ntorc la realitate şi le cer “un pateu ş’un iaurt cu cireşe” iar ei îmi cer un buletin
Le zic că n’am şi c’am ieşit să îmi iau pâine şi mă lasă ‘n pace
Începe să plouă şi mă gândesc că realitatea e plictisitoare ca’n mintea mea
Şi’n mintea mea se face ordine, cât ai număra până la trei
And the rain pissed down upon me/and washed me all away
Of, Cassandră blestemată, de asta ţi’am dat eu play?
Refren, refren, răspunde’mi, ce pula mea mai vrei?
Şi intru’n casă plictisit, nu ştiu de ce am mai ieşit
Acum mi’e silă de podea, vomit când mă intind pe ea
Şi ea rimează’n mintea mea ca nişte uşi de lemn batante,
Rimează gândurile’n ceafă, cu pumni de ace redundante.
De multe ori de-a râsu’-plânsu’, mă dau de’a dura pe covor,
Îndurând pocnetul ţevii când mintea’mi sare’ntr’un picior,
Vecinii’s proşti şi rutinaţi, mă’ntreb cum de nu pot să vadă
Că tre’ să urlu când un vis sună la fel cu altu’n coadă?
Faţă de visele sonore trebuie musai luată poziţie.
Dar nu ştiu ei-gândacii mei. Ei ştiu să sune la Poliţie.
Şi atuncea zac tăcut şi treaz în unghi, încercând să nu mai dorm
For the girl you have in that merry green land/can wait forever for you to come home
Şi’s obosit, manşeta şterge bale uscate de la gură:
Of, refren, refren industrial, eşti rima cu cea mai acră sudură.

La geam-fără geam

Motto: Sunt orizontul decadent, pururi
minim circumstanţial

Răsfrâng în geamuri, când plutesc
[când, frânte, oasele se ‘ngemănează]
În corpul fresc, în strada trează,
Răsfrâng freneticele păsări, când rostesc
Loop-ul restrâns pe care îl halucinează
***

Pixuri postesc, poeţii pastelează orbi
Lirica strâmbă, când descrie lira,
Pereţii ţestei îşi troznesc uimirea
Când germenii-şi resorb
Ca să paveze ochii profeţind vorbirea

Poem Oglindă

Poem Oglindă

Silviei

Ziua moare la uşa mea
Noaptea moare la geamul meu
Când seara cade pe pagini grea
Poemul cade stomacului greu.

Gâtul scade în perspectivă de cap
Ochiul vede în perspectivă de pleoapă
Genele stivă pe ochi nu încap
Încet, când cercul încearcă să-nceapă

Încet când cercul încearcă să-nceapă
Genele stivă pe ochi nu încap
Ochiul e verde prin paradigma cea oarbă
În cântul ce-ţi cade prin perspectivă în cap.

Poemul scade staminele-n seu
Seara se zbate s-animeze ceva
Moartea-noptează sub geamul clişeu
Ziua-i lumină de nu văd de ea.

Moartea lui Jago (peste) -Nick Cave "Do You love me (part 2)"

There's a man in the theatre with girlish eyes
Who's holding my childhood to ransom

Incet cobora noaptea cu ciucuri cenusii la capatul lumii
La celalalt capat, crin rosu, o inutila curva cracita-n chip de orizont
isi scutura din plete cerul blond
sub care zace Jago [peste-ar zice unii,
Tragand pe-o nara oxigenul abraziv] aproape mort.

There's a groan, there's a cough, there's a rustle of cloth
And a voice that stinks of death and vanilla

Sub parul slinos luceste o pofta uleioasa de tigara
M'aplec si aprind un lucky strike pe buzele parlite
Cu vocea-mi multumeste, tusind intaia oara
[Tot trupul lui primeste seara ce coboara]
Privirea insa tot la dracu' ma trimite.

The room is full of smoke and dialogue I know by heart
And the coins in my pocket jingle-jangle

Brusc, toti electronii se opresc
Peretii lasa la vedere oameni transparenti si dispretuitori
care soptesc din ochi litanii si viori.
Jago ridica ochii verzi care lucesc tremuratori
soptind:"Andrei, as vrea sa mai traiesc"

Balada pentru Rock si Orchestra

Am vrut intai o melodie de-amintire
Pare ca lumea uita prea putin.

Se vrea un cantec singur urletul filonic, fin
Urletul filiformic tras in spire
Catre chin.

Lungul suspin mai sus de ritmul lent
S-a-ntins peste butoane si-a murit in colt, armonic

Si-am spus: "e geamat de placere tot oftatul sonic"
Cand griff-ul langa mine a zvacnit independent.
***
Nu e vointa mea, a mea, a mea
E un coral adanc si-nalt care ma oboseste:
In ambele directii pulsul oglindeste,
Ades e doar performance, dar nici chiar asa!
***
Trezeste garda!Si unul dintre noi a vrut sa urle:
"Nu e un tipat 'nabusit ce-auzi"
Si nu e bullshit, crezi ca poti s'ascunzi
Dar stim ca nu e tipat, e icnit din surle.
***
Fosnind din plansete atente, cuta dupa cuta
Am amutit ce-ar fi vrut mutii sa auda
si muntii de carton se clatinau parand c'asculta:
parerea din timpan: bataie surda.

As fi vrut "mush" de pumni si plete-acum
Miscare redundanta, grea si viscerala
cu sange, lacrimi de durere fizica reala
ca intr-o mie sa nu pot sa ma adun.

Dar nu a fost sa fie. Si o spun:
E cantec nu e poezie, asa cum
Ar crede cei ce o asculta sau o spun.
Dar noi sfarsim asta in cheie muta,
Si inca cum!

Vant comparativ nebun

Noaptea cadea greu peste umerii orasului
Ca un continental val de matase imbibat in vin:

Era o bezna ca de ceara neagra
Care tinea in locul lor pe cer cete de heruvimi
Si nori pralini. Si-n spuze de secunde
Secunzii-primi!

Vantul spunea incet:
Haide sa ne oprim!
Vom fi ca literele intr-un acronim
La fel mereu, la fel mereu
Si altfel decat stim!

Andrei, cu toata inertia pe care o am la volumul meu

Cantecul unui soldat ipocrit/ranit de moarte-n campul muncii lui/cu titlu lung si exagerat /versificat in oglinda

Eu am sa mor, nu ma-ndoiesc,
Dar moartea vine prea incet;
Mai am timp inca sa regret
Faptul ca n-am sa mai traiesc.

Imi vin cuvinte-n cap si nu se potrivesc,
Credeam ca frazele se leaga mai usor
Plamanii nu mi-s de vreun ajutor:
Imi vin cuvinte-n cap si ma lovesc.

D'aicea toti om merge sub pamant,
Multi dintre noi au calcat ceasul si sunt morti
Iar vii, toti soldatii astia idioti,
Crapa pe rand rugandu-ma sa nu mai cant.

Auzi obuzul cum vine, fluierand
O melodie mult mai de cacat.
Iar eu sunt fericit ca sunt deja culcat
Si pot sa cant.

Sunt fericit, de-aia nu ma mai opresc.
Pentru ca altii mor acasa, blestemand;
Eu mor in lupta, regretand
Un singur lucru: faptul ca n-am sa mai traiesc.

:)) Eroilor neamului...cu tot neamul lor!!!

Ascultati Hugh Laurie-"I'm in love with Steffi Graf"! aici
http://www.youtube.com/watch?v=jBwbJWF8_-Q

Multumesc Tinei pentru poza pe care am luat-o de pe site fara acordul ei:)) [da-ma in judecata!]